18 Decembrie 2023

18 Decembrie 2023

 

 

Colindători la Centrul de Zi pentru Copii

Luni, 18.12.2023, am avut parte de o zi deosebită în care am fost gazda elevilor clasei a V-a din cadrul Liceului Betel din Oradea. Aceștia au venit însoțiți de către d-na dirigintă, Luca Mădălina și un părinte, pentru a ne aduce vestea bună a Nașterii Mântuitorului Isus Hristos prin colindele cântate. Timp de aproximativ o oră, am petrecut împreună un timp special în care ne-am încântat reciproc cu colinde, după care am împărtășit trăiri și emoții împreună.

La finalul întâlnirii, beneficiarii centrului au primit daruri, care au constat într-o varietate mare de dulciuri. La rândul nostru, am oferit și noi elevilor din decorațiunile pe care copiii le-au lucrat manual împreună, ca semn de mulțumire și aducere-aminte din partea noastră.

Pe această cale dorim să le mulțumim pentru această zi specială oferită copiilor, precum și pentru darurile oferite.

Dumnezeu să vă răsplătească dărnicia!