8 martie 2023

8 MARTIE SĂRBĂTORIT ÎN CADRUL FUNDAȚIEI ,,EST EUROPA”

Dedicat din toată inima mamelor…

Printre numeroasele sărbători sărbătorite de noi, Ziua de 8 Martie, ocupă un loc aparte în fiecare an. Sărbătorim ființa cea mai sublimă, ființa care dă viață, care perpetuează specia –mama.

În această zi deosebită, dorim să aducem cuvinte de recunoștință tuturor mamelor din cadrul Fundației ,,Est Europa”. Datorită dragostei, a bunătății, a tandreței și a afecțiunii lor față de copii ne putem bucura și noi de ei. Oricâte cuvinte bune și amabile le-am spune mamelor noastre, indiferent câte motive am găsi pentru asta, nu vor fi de prisos.

Dar fiindcă vorbele trec, iar faptele rămân am hotărât ca și în acest an să aducem o bucurie mamelor prin oferirea unor daruri speciale. În acest sens, am fost sprijiniți de două voluntare. Una fiind fotograf (Sonia Vese) care și-a pus la dispoziția noastră timpul și talentul său pentru realizarea unor felicitări personalizate cu fiecare copil, iar cea dea doua voluntară (Cristina) a realizat o felicitare în care a scos în evidență calitățile unei femei potrivit Cuvântului lui Dumnezeu.

De asemenea, pe lângă aceste felicitări copiii Centrului de Zi au confecționat și buchete de flori din hârtie și borcane cu dulceață pentru mame, unde fiecare și-a exprimat în scris dragostea în cele mai frumoase și inventive moduri.

Cu emoții și bucurie în suflete, copiii au plecat azi după finalizarea programului cu brațele pline de daruri pregătite pentru mamele lor.

Pe această cale urăm tuturor mamelor din cadrul fundației un sincer La mulți ani!